Elena avea 51 de ani când și-a dat seama că nu mai poate rămâne. Căsnicia ei cu Victor, începută cu o iubire furtunoasă în tinerețe, ajunsese o colivie de aur. Trăiau de peste 15 ani în Spania, într-o casă mare, cu grădină și piscină, dar pereții aceia lucioși ascundeau certuri, reproșuri și lungi tăceri grele.
Într-o seară, după încă o discuție aprinsă, Victor i-a spus rece:
— Dacă vrei să pleci, pleacă. Dar să nu te mai întorci.
A fost ultima confirmare de care Elena avea nevoie. În două săptămâni, a depus actele de divorț. Avocații au început imediat să discute împărțirea bunurilor — conturi, casa, afacerea de familie. Ea a refuzat partea ei.
„Prefer să trăiesc modest și liber decât bogată și captivă”, le-a spus, cu voce fermă.
Întoarcerea fără nimic
Într-o dimineață răcoroasă de februarie, s-a întors în România, în orașul ei natal, cu o singură valiză și o pungă cu câteva fotografii vechi. În primele luni a locuit într-o garsonieră mică, lucrând ca profesoară suplinitoare de limba spaniolă la un liceu.
Nu era ușor. Prietenii vechi erau ocupați cu familiile lor, iar serile erau lungi și tăcute. Uneori se întreba dacă nu făcuse o greșeală.
Bărbatul de pe peron
Într-o zi de toamnă, a mers cu trenul într-un oraș vecin, la o conferință. Pe peron, înainte de plecare, a observat un bărbat care citea o carte groasă. Privirea i-a fost atrasă de titlu — era în spaniolă.
— Îți place Márquez? l-a întrebat ea, zâmbind.
El a ridicat privirea surprins:
— Îmi place. Și cred că l-ar plăcea și mai mult dacă l-aș citi cu cineva care cunoaște bine limba.
Așa a început o conversație care nu s-a mai terminat nici după ce trenul a ajuns la destinație. Bărbatul se numea Adrian, era jurnalist cultural și, întâmplător, urma să țină o prezentare la aceeași conferință.
Legătura care a crescut
În lunile care au urmat, s-au văzut tot mai des. Adrian era diferit de tot ce trăise ea înainte — atent, curios, capabil să asculte. I-a povestit despre călătoriile lui, despre cărțile care l-au schimbat, iar ea i-a împărtășit povești din anii petrecuți în Spania.
Pentru prima dată după mult timp, Elena simțea că nu trebuie să joace niciun rol.
Finalul neașteptat
La un an după ce se cunoscuseră, Adrian a primit o ofertă de muncă în Chile, pentru un proiect jurnalistic de doi ani. Într-o seară, la o cafenea, i-a spus:
— Vino cu mine. Pornim împreună un nou capitol.
Elena a rămas tăcută. Își dorise atât de mult să se întoarcă în țară, să aibă un cămin stabil, încât gândul de a pleca din nou o speria. Dar a privit în ochii lui Adrian și și-a amintit ce își spusese în ziua divorțului: „Nu vreau doar libertate, vreau să trăiesc.”
Două luni mai târziu, cei doi urcau împreună în avion. Nu avea avere, nu avea garanții, dar avea o promisiune — că, oriunde ar ajunge, nu va mai fi singură.