Europa are o problemă cu natalitatea și guvernele spun că acordă ajutor pentru a avea copii. Părinții plătesc de fapt mai multe taxe

Conform statisticilor, Europa apare ca un loc grozav pentru a-ți crește o familie. Statul social generos al Franței sau Germaniei, sistemul său de învățământ public și universal, universități prestigioase… Adevărul este că nu este așa. De fapt, Europa, ca multe alte state moderne, îi face pe părinți să plătească mai mult pentru a-și întreține copiii.

Părinții dedică mult mai multe resurse îngrijirii copiilor decât cei care nu au copii. În plus, nu sunt recunoscuți sau susținuți fiscal, ceea ce înseamnă că sunt mai puțini copii decât ne-am dori. Trebuie să-l schimbi acum.

Puțini copii în Europa, mai puțin decât se dorește

Spania are o medie de 1,19 copii pe femeiemult sub rata de înlocuire de 2,1. Una din patru femei născute în 1980 nu va mai avea copii. Deși mai mici decât media, aceste cifre nu sunt extraordinare în contextul european. Europa are o problemă de îmbătrânire, nu la fel de gravă ca cea experimentată de Japonia sau Coreea datorită imigrației, dar mai gravă decât cea a SUA sau a Canadei.

Am putea crede că se datorează faptului că familiile vor să aibă mai puțini copii. De exemplu În SUA se consideră că Un loc de muncă satisfăcător (71%) sau prietenii apropiați (61%) sunt mai importanți pentru fericire decât a avea copii (26%), deși a avea mulți bani sau a se căsători sunt ușor în urma copiilor (24, respectiv 23%). Aceste diferențe cresc între democrați (care prețuiesc mai mult banii) și republicani (care prețuiesc mai mult copiii). În schimb Numărul ideal în majoritatea țărilor europene este de 2,2 copii per familie. Prin urmare Familiile au probabil mai puțini copii decât și-ar dori.

Mai mult, copiii nu sunt doar doriti de familii, ci sunt buni pentru societate. În timp, aceștia vor deveni contribuabili, contribuind la menținerea pensiilor și îngrijindu-și părinții. Așa vor fi finanțate bunurile publice și statul bunăstării. Acest lucru îi avantajează și pe cei care nu sunt părinți. De fapt, în filmul „Copiii bărbaților” de Alfonso Cuarón ni se arată o lume care se prăbușește după două decenii fără naștere.

Copiii au un compromis (sau o demisie asociată)

Resursele de timp și bani pentru a crește un copil nu apar în mod magic. Premiul Nobel pentru economie Claudia Goldin a stabilit că există sancțiuni pentru maternitate în lumea muncii.

Prin atașarea părinților de copiii lor, aceștia sunt luați prizonieri ai dragostei pe care o simt față de copiii lor de către societate și stat (în cuvintele economistului Nancy Folbre) și nu sunt sprijiniți suficient în creșterea lor. Această politică nu este sustenabilă și este parțial cea care reduce numărul de nașteri în societatea noastră. Părinții de 2,5 ori mai fiscal decât cei care nu au copii. Aceasta înseamnă că, deși cele mai bogate societăți au mai puțini copii (cum se întâmplă dacă comparăm SUA cu Nigeria de exemplu sau Franța cu Maroc), apare un fenomen care începe să fie studiat: familiile cu venituri mai mari din țările bogate au avut mai mulți copii din anul 2000. ȘIAceste familii, având mai multe venituri, renunță la mai puțină bunăstare materială atunci când au copii și au mai mulți.

Impozitele noastre trebuie schimbate.

Unii economiști, cum ar fi Peter Vanhuyssse de la Universitatea din Danemarca de Sud săPrin urmare, ei semnează că „statu quo”-ul impozitelor trebuie schimbat. A avea copii ar trebui să fie considerată o activitate profitabilă din punct de vedere fiscal. Dacă avem deduceri fiscale pentru donații către organizații non-profit, deduceri mai mari pentru a avea mai mulți copii ar trebui să fie ceva mai normal?

De fapt, asta a fost deja inventat. În Roma antică, a avea copii era considerată echivalentă cu plata impozitelor. Cetăţenii cei mai săraci erau scutiţi de contribuţia fiscală la stat, o făceau deja având copii şi erau numiţi „proletari”, bărbaţi care slujeau statul fiind taţi (proli).

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim dacă această politică este mai bună prin deduceri fiscale, în condițiile în care acesta este ceva care îi avantajează mai mult pe cei cu venituri mai mari. Există și alte opțiuni precum transferurile de venit, care în general tind să fie destul de insuficiente, cel puțin în Spania, unde sunt limitate la primii trei ani de viață pentru mamele care lucrează și la inițiativa unor consilii locale.

Dacă dorim să inversăm rata natalității, va fi necesar să schimbăm politica și să oferim mult mai mult sprijin celor care decid să aibă copii. Inversarea natalității va fi esențială pentru menținerea statului bunăstării și a pensiilor întrucât imigrația nu va continua să crească pe măsură ce natalitatea scade în țările de origine și nivelul economic al acestor țări și al altora care concurează când vine vorba de atragerea populației crește. Fie că ne place sau nu.